Cariere

Meseria de medic, sau asistent medical generalist, este, cu siguranta, una dintre cele mai nobile meserii pe care o persoana le poate alege. Cu siguranta, din copilarie, multi dintre noi am spus ca dorim, ca atunci cand vom deveni adulti, sa ne facem medici. Dar, de multe ori, aceasta scanteie din copilarie se iroseste, se stinge. 

Ce putem spune noi, cu certitudine, este ca la clinica noastra, nicio zi nu este ca cealalta. Mediul privat vine la pachet cu mai mult dinamism, cu mai multa inovare decat in mediul public. 

De cele mai multe ori, o clinica privata asigura resurse mai multe pentru ca medicii sa isi poata desfasura activitatea corect si impecabil. Suntem perfect constienti de implicatiile unei eventuale lipse de resurse, aceasta periclitand nu doar activitatea echipei noastre, ci si situatiile si problemele cu care pacientii nostri se confrunta. 

Mediul privat este un mediu mai deschis dialogului, mai implicat in starea angajatilor sai, mult mai atent la nevoile acestora, deoarece suntem constienti de cat de importante sunt resursele umane. Mediul privat este mai flexibil, nu doar din punct de vedere al programului, dar si din punct de vedere al beneficiilor, al pachetelor de beneficii care vin impreuna cu salariul lunar. Ne asiguram ca membrii echipei clinicii Luxor se simt respectati, simt ca au un cuvant de spus in ceea ce priveste situatiile ce se pot ivi in cadrul echipei. 

Mai mult decat atat, o cariera inceputa intr-o clinica privata va asigura mai multa vizibilitate pe piata si, de asemenea, si posibilitati mai facile de avansare rapida in cariera. 

Avand in vedere natura profesiei de medic sau asistent medical generalist, tehnicile si tehnologiile utilizate in diagnosticarea si tratarea pacientilor este vitala. O clinica privata se va asigura intotdeauna ca este la curent cu ultimele noutati si trenduri din domeniu. Beneficiind si avand acces la astfel de resurse, multumirile dumneavoastra vor fi mai mari. Atmosfera dintr-o clinica privata tinde sa fie mult mai relaxata si mai prietenoasa decat intr-un spital public sau intr-o clinica publica. Este vorba de relatiile care se creeaza intre angajati, intre angajati si pacienti. 

Suportul si sprijinul oferit in dezvoltarea carierei este un element foarte important pe care multi medici si asistenti medicali il iau in considerare atunci cand opteaza pentru o cariera in mediul privat. Clinicile si spitalele beneficiaza de echipe de HR dedicate, ce asigura servicii actuale de orientare in cariera, de dezvoltare personala si profesionala. Toate aceste lucruri se datoreaza faptului ca atentia catre angajati este mai accentuata in mediul privat. 

In cazul in care doriti mai multe detalii despre cum este sa fii parte a echipei clinicii Luxor, asteptam cu mare drag CV-ul dumneavoastra la contact@clinicaluxor.ro